sâmbătă, 14 martie 2015

Povestea merge mai departe



Locul 1 la Etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, ramura fotbal feminin (învăţământ primar).
Felicitări Maia Postelnicu , Reny Szabo, Cristina Şimon, Alina Moldovan Luerian, Lorena Luca , Luana DomideAlexandra Sabau,Sara IoanaCoroş, Evelyn Marton, Ariana Pavel , Karla Kis

duminică, 8 martie 2015

Din inimă, un gând curat 2015

În tradiţia noastră s-a încetăţenit o zi anume în care gândurile noastre să se îndrepte cu mai multă atenţie spre cea mai specială persoană din viaţa fiecăruia : MAMA.

Nu am cuvinte să îţi spun
Ce-nsemni pentru mine acum.
Pentru ce-s azi, şi ce voi fi
Eu zilnic îţi voi mulţumi
Prin gesturi,fapte şi prin gânduri,
Prin cântece sau scrise rânduri
În culori vii te zugrăvesc
Şi vreau să-ţi spun că-ţi mulţumesc.

Vorba ta e poezie,
Glasul tău e melodie,
Sufletul ? ţi-e rapsodie,
Chipul -tot ce-mi place mie.

Mi-ai arătat că eşti artistă
Mă-nveseleşti chiar când eşti tristă
Mi-arăţi ce-nseamnă să-ţi fiu drag
Mă-ntâmpini în al casei prag,
Mă prinzi în dulcea-mbrăţişare
Mă scalzi în razele de soare
Ca pe o floare m-ocroteşti
Să îmi arăţi cât mă iubeşti.

Mă străduiesc încă de-acum
Să te ajut pe-al vieţii drum
Şi punct de sprijin îţi voi fi
În zilele ce vor veni.
Pe drumul cald al inimii.

Speranţă-ţi sunt şi vis dorit
Ce-n viitor va fi-mplinit.
Căci MAMA e un nume sfânt
Cât eşti, cât sunt pe-acest pământ
Te port în inmă şi-n gând

Te iubesc, MAMĂ.